sâmbătă, 20 februarie 2010

se intampla in zilele noastre...

 ... si cata dreptate are... 

 

Despre frumusetea pierduta a vietii
Editorial - de Andrei Plesu

     Daca ma gandesc bine, reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii.
     Din cand in cand, imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori. Am uitat misterul adanc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc in sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri. Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al campiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat. Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop. Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza in nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gandesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Imi incep ziua apoplectic, injurand "situatiunea": gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei... Abia daca mai inregistrez desenul ametitor al cate unei siluete feminine, inocenta vreunui suras, farmecul tacut al cate unui colt de strada.
     Am ajuns sa ma comport ca si cum Hrebenciuc si Cozmanca, Sechelariu si Vanghelie, Ciorbea si Mihaela Tatu, Andreea Marin si Adrian Nastase, Constantinescu si Agathon, Talpes si Garcea ar exista cu adevarat. Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut increderea in virtutile natiei si soarta tarii, in rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori, postmodernistii la elitisti. Batranilor le apar frivol, tinerilor - reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati. Ma misc, de dimineata pana seara, intr-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta.
     Respir crispat si pripit, ca intr-o etuva. Cand cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, in primul rand, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit in prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti intre esential si accesoriu, ca, in sfarsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului. Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.
     Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta. Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi.
pentru prietenii mei

2008

un posibil antidot pentru vremurile de azi ar fi si Frontiere.

o zi buna!
marius
 

miercuri, 17 februarie 2010

parinti in lumea animalelor...

"uman" este ceva ce tine de Homo Erectus?










o zi buna!
marius

luni, 8 februarie 2010

printre cele de pe mail...

 Cum am supravietuit copilariei noastre?

"Amintiri din copilarie

Stau cateodata si-mi aduc aminte ce vremi si ce oameni mai erau in partile noastre pe cand incepusem si eu, dragalita-Doamne, a ma ridica baietas la casa parintilor mei, in satul Humulesti, din targ drept peste apa Neamtului; sat mare si vesel, impartit in trei parti, care se tin tot de una: Vatra satului, Delenii si Bejenii. S-apoi Humulestii, si pe vremea aceea, nu erau numai asa, un sat de oameni fara capatai, ci sat vechi razasesc, intemeiat in toata puterea cuvantului: cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mandre, care stiau a invarti si hora, dar si suveica, de vuia satul de vatale in toate partile; cu biserica frumoasa si niste preoti si dascali si poporeni ca aceia, de faceau mare cinste satului lor. Si parintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic si cu bunatate mai era! Prin indemnul sau, ce mai pomi s-au pus in tintirim, care era ingradit cu zaplaz de barne, stresinit cu sindila, si ce chilie durata s-a facut la poarta bisericii pentru scoala; s-apoi, sa fi vazut pe neobositul parinte cum umbla prin sat din casa in casa, impreuna cu badita Vasile a Ilioaei, dascalul bisericii, un holtei zdravan, frumos si voinic, si sfatuia pe oameni sa-si dea copiii la invatatura. Si unde nu s-au adunat o multime de baieti si fete la scoala, intre care eram si eu, un baiat prizarit, rusinos si fricos si de umbra mea.
Ion Creanga - Amintiri din copilarie"

afisul filmului

am primit pe mail un material interesant despre ce faceam noi in anii copilariei noastre. vi-l impartasesc si voua cu comentariile mele vizavi de amintirile prezentate...

daca ti-ai trait copiloaria in anii `60, `70, sau la inceputul anilor `80, cum ai facut sa supravietuiesti?

Mihaela

1. de mici mergeam in autobuze si masini care nu aveau centuri de siguranta, nici perne cu aer...
     - in autoturisme pe bancheta din spate (cand stateam pe bancheta din fata eram important...), iar in autobuze pe unde apucam (prin anii `80 au redus numarul autobuzelor pentru economia de carburant, s-au stabilit in oras din ce in ce mai multi oameni, asa ca autobuzele erau pline ochi... cateodata preferam sa mergem pe jos spre casa sau spre piata din centrul orasului)...
2. cand mergeam in remorca unui camion era o excursie speciala si ne-o amintim toata viata...
     - binenteles ca in remorca nu stateam jos... in picioare sa vedem de acolo de sus, peste cabina, drumul si oamenii pe langa care treceam...
3. leaganele noastre erau pictate in culori aprinse si toata vopseaua era pe baza de plumb...
     - noi am avut leagane si tobogane vopsite in verde...
4. nu aveam capace de siguranta la cutiile de medicamente, dulapuri sau usi...
     - noi si acum avem acelasi sertar din bucatarie, "la medicamente"...

Tom si Jerry

5. cand mergeam pe bicicleta nu aveam casca...
     - eu am mers prea putin cu bicicleta (recuperez acum). atunci cand am avut bicicleta am dat-o tuturor celor de la bloc, iar cand s-a stricat alta n-am mai primit, pe motiv ca "ti-am spus sa nu se dea tot blocu cu bicicleta ta, ca daca sa strica, alta nu mai pupi"...
6. beam apa de la cismeaua din gradina, nu dintr-o sticla de apa minerala...
     - era si apa minerala, dar scumpa si pe desupra plateam si sticla goala, pe care ce-i drept primeam o parte din bani inapoi, asta daca nu spargeam sticla intre timp...
7. pierdeam ore in sir construind carucioare din fier vechi si cei care aveau noroc sa aiba strazi inclinate isi dadeau drumul pe ele si la jumatatea drumului isi aduceau aminte ca nu aveau frane. dupa cateva orpiri in copaci sau garduri am invatat sa rezolvam problema...
     - am vrut si eu sa-mi fac "un carucior", dar n-am avut pe nimeni care "sa ma rezolve" cu patru rulmenti, iar cand a aparut idea de a folosi rotile de la un carucior de copii mici sau de jucarie, a fost prea tarziu... erau deja revendicate de altii... mai mari...

Pif, Rahan, reviste aduse "pe sub mana" sau cumparate de la Shop-ul hotelurilor pentru straini

8. ieseam la joaca cu unica conditie sa ne intoarcem inainte de a se lasa intunericul...
     - sau cand ne rupea foamea sau...
9. imparteam un mar sau o sticla de suc la patru, cinci sau sase... si nimeni nu murea din asta...
     - ... sau venea careva cu cate ceva din casa si aveam si noi cate "o muşca"...

10. daca ne taiam, ne rupeam un os, pierdeam un dinte, nu cautam un vinovat. era numai vina noastra...
     - n-am avut "noroc" e asa ceva...
11. mancam biscuiti, paine cu unt, beam sucuri cu zahar si nu aveam exces de greutate, pentru ca tot
timpul eram afara la joaca.
     - biscuiti - Eugenia; unt - cine avea pile; citric - ca pepsi sau coca-cola erau legende americane...

Eugenia

12. scoala dura pana la pranz si veneam acasa sa mancam. nu aveam celular, asa ca nimeni nu putea sti unde eram. de necrezut...
     - dar adevarat...
13. nu aveam Playstation, Nintendo 64, X Box, jocuri video, 99 canale de televiziune pe cablu, dolby surround, calculatoare, chat pe internet... dar aveam PRIETENI...
     - dar cine avea calculatoare in anii `70, `80? avea jucariile vremii...
14. cind ieseam ne urcam pe bicicleta sau mergeam pana la casa prietenului, sunam la usa sau intram incet fara sa mai sunam si ieseam sa ne jucam...
     - noi, eu si ceilalti din gasca, ne strigam in gura mare din fata blocului sau, cine stia-cine putea, fluiera o melodie doar-de-noi-stiuta. aveam semnele, cuvinte prescurtate... aparuse "pasareasca"... CE VREMURI!

caleidoscop

15. acolo, afara, in acea lume cruda, fara gardian! cum faceam? aveam tot felul de jocuri de echipa, fotbal, tarile, de-a v-ati ascunselea, si nu toata lumea ajungea sa fie aleasa, dar nu se supara nimeni...
     - a, sa nu uitam "lapte acru", volei peste bara de batut covoare, "la gropiţă", piţule, scoala sau sotronul, fetele cu elasticul sau coarda... am facut in spatele blocului un teren de fotbal cu barele portilor in beton (nu ca altii cu porti din bolovani...) si era cat pe ce sa facem si pentru fete unul de volei cu fileu adevarat (si cum viata-i scurta, cand am venit intr-o permisie din armata am tasnit la geam sa vad cine-i in spate la fotbal... si in loc de copii am gasit gramezi de pamant pe tot terenul, iar mai tarziu unii au incercat sa-si aduca viata de la tara la oras...)...
16. nu toti am fost elevi stralucitori, iar cand unul ramanea repetent pur si simplu repeta anul. nimeni nu mergea la psiholog, la psihopedagog, nimeni nu avea dislexie, nici probleme de atentie, nici hiperactivitate, doar repetat anul si avea a doua sansa...
     - am avut un coleg repetent un an, care de la "seful clasei" ajunsese sa ne apere de cei mari... binenteles ca si acum dupa atatia ani, daca ne intalnim pe strada ne cere bani...
17. aveam libertate, esecuri, bucurii, responsabilitati... si am invatat sa ne descurcam cu ele...
     - am avut lumea noastra...

marea intrebare ramane: cum faceam sa supravietuim, si mai ales sa devenim persoanele adulte de astazi?
faci parte din aceasta generatie?
mai mult ca sigur cei de azi vor spune ca eram plictisitori...

o zi buna!
marius

joi, 4 februarie 2010

femei, femei...

 Da, Domnule suntem perfecte!  


pentru ca:
   - nu chelim;
   - avem o zi internationala si alta nationala;
   - ne putem imbraca si in albastru si in roz;


   - intotdeauna stim ca fiul nostru e al nostru;
   - avem prioritate in caz de naufragiu;
   - nu platim nota la restaurant;

   - suntem primii ostateci eliberati;
   - daca suntem inselate, suntem victime;
   - daca noi inselam, ei sunt cei incornorati;


   - putem dormi cu prietenele fara sa ni se spuna ca suntem pe invers;
   - ne putem concentra la mai multe lucruri in acelasi timp;


   - sotia ambasadorului e ambasadoare, sotul ambasadoarei, ce-i?
   - sotia presedintelui e prima doamna, sotul presedintei, ce-i?


   - daca ne decidem sa avem o meserie de barbati, suntem pioniere;
   - daca un barbat se gandeste sa practice o meserie de femeie e un efeminat;


   - si nu in ultimul rand: putem face tot ceea ce face un barbat... si asta pe tocuri...!

o zi buna!
marius