marți, 31 ianuarie 2012

Haimana, Huligan, Golan, Vierme, Ciumpalac...

O simplă colecţie media despre evenimentele din Piaţa Universităţii,
sub numele Revoluţia din 2012...


O aducere aminte... decembrie 1989...
Cristian Paturca - Imnul Golanilor, decembrie 1989

Poemul LIBERTĂŢII - Când oamenii devin cu adevârat liberi!

Parodie: Hitler şi Piaţa Universităţii

Faţa barbară a Jandarmeriei
zis şi Conan Jandarmul...

Ăsta-i unul care se parodiază singur... 
PETRE CRĂEŢE contra REVOLUŢIEI 2012
(ce se-nţelege din acest material...
Ţăranul cu Maserati este împotriva protestatarilor care cer demisia lui Băsescu
sau împotriva lor pentru că l-au reales...???)
cred că nici el nu ştie...

"Vă aştept, domnule preşedinte! Am să am eu grijă de dvs şi de Elena Udrea!
Doamne ajută! Să trăim bine cu Majestatea Ta!"
(comentariul autorului, pe youtube...)
oare ăsta-i prost... sau doar se face???



sursa:
youtube.com


până în ziua Demisiei... şi După...


o zi bună!
marius

luni, 23 ianuarie 2012

Cine o să joace rolul lui Brutus???


Disperare de român...


C. T. Popescu - Scrisoare deschisă către preşedinte

Cristian Tudor Popescu

aşa îşi doreşte să ajungă...
cine o să joace rolul lui Brutus???


Domnule Băsescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă. 
Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă. Ex nihilo nihil. Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român.
Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor.  Vreme de şase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta. 
Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale. 
Nu ştiu dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă. Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine.  Vremea convenţiilor şi demonstraţiilor de tipul acesta a trecut.


Am privit cu îngrijorare, în aceşti şase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea absolută. Au fost concetăţeni de ai mei care au crezut că poate ţi se cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbării în bine al ţării.  Se înşelau. Ai folosit puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi asupra noastră, a tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori resursele statului pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au ajuns cele mai multe demnităţi ale statului să fie ocupate de incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul.
Şi când ţara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate şi decădere a instituţiilor.  Ţi-ai făcut din minciună un crez politic. Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili.
Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale instituţiilor publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui singur scop: împroşcatul cu mizerie.  
Au fost şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a ţării. Prea mult şi prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi.


Afirmi, domnule Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitate, că ţara mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut. O ţară care cere bani cu împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile este o ţară de mâna a doua - spui tu cu o nesimţire care sfidează orice stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers.
Nu suntem toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI, deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci. Ai susţinut acel credit nu pentru că ţara avea nevoie de el, ci pentru că tu, deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni pe care noi nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu sărăcirea, umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor.
Iar dacă ţara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri.  Nici nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar trebui să accept logica rudimentară după care funcţionezi, aceea care măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii.


Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de mâna a doua.


Iar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi, prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiIar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umpleţi. Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii deveniţi miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaţionale unde să ne umileşti pe toţi respirând dispreţul cu care eşti tratat de ceilalţi, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile lăudătorilor şi numeroşilor tăi servitori.
Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine. Are bani să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai conturilor de partid. Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti şi pensiile acelea.


În aceeaşi zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o ţară de mâna a doua în UE. Nici că eu aş fi un cetăţean de mâna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a şaişpea. Mai pe seară, preşedintele României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim cerneala stupefacţiei în gazete. 
Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îţi e locul.


Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii să îşi părăsească ţara, tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul!  Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie.


Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te! 


Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc.
Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu.
Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua.
Nu vă sfiiți, trimiteți-l mai departe. Poate doar așa se trezesc cei mulți.


fiecare piere pe...
propria lui campanie electorală...


sursa:
primit pe mail... de undeva din blogosferă...


până la următoarea scrisoare...


o zi bună!
marius

duminică, 15 ianuarie 2012

Nu puneţi cătuşe democraţiei...

...urările de sezon... România, prin marile orașe...
...din creaţia populară...


Se pare că mulţi au uitat că gaura nu este o pată...


"
Câteva sute de oameni s-au strâns sâmbătă în Piaţa Universităţii pentru a-l susţine pe fondatorul SMURD, Raed Arafat.
O parte din demonstranţi au ajuns la Cotroceni.
După câteva zeci de minute în care au scandat "Jos Băsescu!", oamenii au pornit din nou spre Universitate!...
"


Titluri de ştiri:



"
Protestatarii se întorc la Universitate!...
Jos Băsescu!, la Cluj Napoca...
Revoluţionarii, în stradă la Timişoara...
Proteste şi la Tîrgu Mureş...
Sibiu: Jos Guvernul!...
100 de oameni la Ploieşti...
Miting la Deva...
"


Urări de sezon:
salba de sloganuri scandate...


"
     Jos Băsescu!
     La toamnă lacrimile vor fi portocalii
     Nu puneţi cătuşe democraţiei!


     România a votat la sănătate Arafat
     Pro Arafat, pro România
     Respect Raed Arafat
     Am încredere în Raed Arafat
     Arafat nu uita noi suntem de partea ta
     Arafat respectat şi Băsescu arestat


     Sănătatea nu trebuie să devină un obiect de lux
     Sănătate pentru toţi, nu doar pentru hoţi
     Sănătate, NU moarte


     La revedere domnule Băsescu!
     Jos dictatorul, jos javra ordinară
     Ieşi din ţară javră ordinară
     Jos Guvernul Boc
     Jos taxa auto
     Băsescu demisia
     Demisia Guvernului


     Să trăiţi bine cu PDL
     Anticipate, nu comasate
     Nu vrem comasate, vrem anticipate
     Hoţii, hoţii
     Vrem politicieni responsabili


     Vrem dreptate pentru sănătate
     Clujul nu e PDL
     Destul cu PDL! Vrem alegeri!
     Vrem democraţie, nu dictatură
     Nu vă fie frică şi Băsescu pică!
     Ultima soluţie, înc-o revoluţie!
     Jos Băsescu!
"


Fără Zahăr - Cine mi-a-mpuşcat maimuţa?





ARTICOLUL 39 din Constituţia României
"Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.
"
...pentru a descuraja mitingurile, demonstraţiile, mai ales pe teme anti-celor-de-la-conducere, organizatorii au nevoie de aprobare, de autorizaţie...


Update...


     La Udrea sus, la Băsescu, Jos!
     "Nuţi nu uita
     Va veni şi vremea ta!"
     "Udrea nu uita
     Suntem şi-mpotriva ta!"


     "Nu staţi la balcoane
     Că murim de foame!"
     "Nu mai staţi după ferestre
     Veniţi în stradă la proteste!"
     
     Game Over, Băse!
     Băsescu eject!
     "Cine e în viaţă
     Să strige în Piaţă!"
     Suntem 5 milioane... Ne-a numărat Anastase...

     "Mai bine Haimana
     Decât Trădător
     Mai bine Ciumpalac
     Decât Dictator!"



sursa:
buletinele de ştiri...
http://www.cdep.ro/ (Constituţia României)


până la următoarele mitinguri...


o zi bună!
marius

joi, 5 ianuarie 2012

un vis... 2

Acum aproape 1 an (02.2011), am prezentat o noutate, la vremea aceea,
AR.Drone Quadricopter...


Eu cred că, având în vedere că iPad-urile şi iPhone-urile sunt deja "pe toate gardurile",
şi această jucărie va deveni mai mult decât atât... de la roboţi utilitari, sanitari, militari, (vezi, nevoia de ai folosi în caz de cutremure, inundaţii, incendii, spionaj, etc)... până la transport de marfă şi persoane... nu mai departe de 2015 aceste AR.Drone vor fi
ceva obişnuit...


Această operă de artă denumită "Flight Assembled Architecture" a fost realizată cu ajutorul AR.Dronelor, la o oră după deschiderea expoziţiei FRAC, Paris.


Flight Assembled Architecture,
un turn din 1500 de cărămizi de polistiren, de 6x3,35 m



Turnul a fost construit de o armată de AR.Drone ghidate cu ajutorul unei camere instalate în plafon şi care detectează mişcarea. Pentru a evita coliziunile şi a le permite roboţilor să construiască concomitent, maşinile au fost ghidate pe două trasee care înconjoară structura. Utilizarea traseelor este dictatată de un "sistem de rezervare a spaţiului" prin care fiecare vehicul îşi rezervă spaţiul de care are nevoie. Odată ce maşina a parcurs drumul şi a pus cărămida la locul potrivit, spaţiul îi este alocat alteia.


Fiecare robot este dotat cu un dispozitiv de aspirare, cu ajutorul căruia poate ridica
şi transporta cărămizile din polistiren. Atunci când un robot este suprasolicitat,
se conectează singur la un încărcător, urmând ca un altul să îi ia locul.


Quadicopter



Ceva asemănător, denumit Multicopter, este construit la dimensiuni "umane" de o echipă de la e-volo, Germania.


Multicopter



Inventatorii de la e-volo, compania germană care a conceput multicopterul electric, consideră că acest aparat ar putea constitui viitorul zborului personal. Aceştia afirmă că
"a pilota un multicopter este la fel de uşor ca a conduce o maşină. Aparatul de zbor poate fi controlat cu un simplu joystick, coordonarea celor 16 motoare fiind efectuată automat de computerele de bord.".


Multicopterul conceput de cei de la e-volo cântăreşte în jur de 80 de kg, folosind 16 elice pentru a se deplasa prin aer. Momentan, prototipul poate efectua călătorii de maximum
30 de minute, iar cei de la e-volo spun că aparatul poate funcţiona chiar şi în cazul în care 4 din cele 16 motoare cedează. Spre deosebire de alte aparate de zbor cu elice, multicopterul permite utilizatorilor săi să folosească o paraşută de siguranţă.


Creatorii aparatului au apelat la un acumulator de litiu pentru alimentarea cu energie electrică, estimând că electricitatea necesară pentru o oră de zbor costă doar 6 euro,
dar pe măsură ce tehnologia bateriilor va progresa, aparatul va putea efectua zboruri
cu o durată de câteva ore. Aceştia promit că în doar câţiva ani aparatul va fi disponibil
pe piaţă la un preţ accesibil, transformând în realitate visul celor ce îşi doresc să deţină
un aparat de zbor personal.


sursa:
e-volo.com
chip.de
youtube.com
descopera.ro
http://tabara-frontiere.blogspot.com/2011/02/un-vis.htm




până la următorul zbor...


o zi bună!
marius

duminică, 1 ianuarie 2012

expoziție pastel... „Descoperire”

Descoperire, autor Cristina Galea, Deva



Taur Astral, 2010, 40 euro
41x30, pastel pe hârtie

Galop, 2010
41x30, pastel pe hârtie, 100 euro

Masca lui Tutankhamon, 2010
33x24, pastel pe hârtie

În parc, 2010, 50 euro
41x30, pastel pe hârtie

Apus în Parâng, 2010, 40 euro
41x30, pastel pe hârtie

Singurătate, 2011, 50 euro
41x30, pastel pe hârtie

Per Gessle, 1993
42x30, creion


(Cristina Galea)

de printre tablouri...

o zi bună!
marius