vineri, 20 mai 2011

Energie pentru Frontiere...

... din CO2 şi H2

situl scientificamerican.com prezintă un material video despre producerea de gaz metan CH4 prin combinarea CO2 şi H2.


O altă idee interesantă ar fi aceea de a transforma CO2 în zahăr.


Până când o să avem în tabără o asemenea instalaţie...

o zi bună!
marius

miercuri, 18 mai 2011

Ori suntem naivi...

... ori nu mai suntem!

...pentru că pe 21 mai 2011 vine Apocalipsa. IARĂ!

 Harold Camping - evanghelist

Asta ne-o spune pastorul Harold Camping. După ce a studiat Biblia, îndelung, şi după ce a făcut calculele necesare, a aflat că sfârşitul lumii va veni exact sâmbătă (de ziua morţilor) pe 21 mai 2011, la 7000 de ani de la Potopul lui Noe. Parcă-l şi văd învârtind nişte roţiţe, trăgând de 2-3 manete, notând rezultatul într-un carneţel, ca-ntr-o imagine dintr-un film SF tehnic-anii 1800. Undeva în spatele pastorului pufăie cuptorul unui motor cu aburi, iar prin vizorul laboratorului se văd copitele cailor de foc coborând din ceruri...

Dacă aşa va fi înseamnă că nu vom mai prinde următoarea Apocalipsă, cea de pe 21 decembrie 2012, pentru că acum se prevede un cutremur mondial de care n-ai cum să scapi, dar dacă totuşi te-a trecut Dumnezeu cu vederea, vei suferi cumplit 153 de zile după data de 21, şi nu vei...

După ce a avertizat la Family RadioApocalipsa vine pe 21 mai, convinşi că liderul grupului de creştini după Evanghelie ştie ce spune, mulţi americani şi-au dat demisia de la serviciu şi se pregătesc să plece din oraşele în care locuiesc spre o destinaţie considerată de ei sigură, pentru a scăpa de cutremurul năprasnic care va zgudui întreaga planetă.

Acelaşi personaj a mai "prezis" o Apocalipsă şi în 1994, dar după acea dată a recunoscut că a greşit câteva calcule, de nu i-a ieşit socoteala. O fi tras de vreo manetă în plus...

Demonstraţia calculelor:

v1.0. "Explicaţia este destul de întortocheată şi se bazează pe două "dovezi" numerologice. Primul argument în favoarea teoriei sfârşitului lumii se află în capitolul Geneza (versetul 7:4) când Dumnezeu îi spune lui Noe "după şapte zile, voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut". Când Dumnezeu a spus şapte zile, el s-ar fi referit şi la şapte mii de zile deoarece "o zi înaintea Domnului este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi". Prin urmare, având în vedere că potopul ar fi avut loc în anul 4990 înaintea erei noastre, şapte mii de ani mai târziu ar fi în 2011 (desigur, nu s-a luat în calcul anul 0)."

v2.0. "A doua parte a demonstraţiei se referă la numărul de zile dintre răstignirea lui Iisus şi data de 21 mai, acest număr având o semnificaţie deosebită. De la răstignirea lui Iisus şi până la data când "lumea se va termina" sunt 722.500 de zile. Numărul este semnificativ deoarece este compus din 5x10x17x5x10x17. Cinci simbolizează mântuirea, izbăvirea. Zece sugerează întregime, iar 17 simbolizează raiul, potrivit evlavioşilor care avertizau asupra sfârşitului lumii. Astfel, numerele reprezintă ziua mântuirii (5), era creştină (10) şi ridicarea la cer (17). Faptul că ele sunt dublate (5x10x17x5x10x17) le sporeşte cu atât mai mult semnificaţia."

v2.1. "Teoria "matematică" a lui Camping spune aşa: "5" reprezintă "ispăşirea", "10" reprezintă "întregirea", iar "17" este "cerul". Iisus a fost răstignit pe 1 aprilie, anul 33. Pe 1 aprilie 2011, s-au împlinit 1978 de ani. Cifra 1978 a fost îmulţită cu 365, numărul de zile dintr-un an solar. Camping a calculat numărul de zile de pe 1 aprilie până pe 21 mai - 51 - cifră pe care a adunat-o cu rezultatul înmulţirii anterioare. Holding a descompus suma (5x10x17)x(5x10x17) în cuvinte: (ispăşire+întregire+cer), totul la pătrat. Harold Camping spune că rezultatul înmulţirii reprezintă drumul parcurs de la sacrificiul lui Iisus până la salvarea deplină."

 cel din imagine este un exemplu viu că aceste calcule sunt corecte

Deci, aşadar şi în concluzie... or fi oamenii obsedaţi de moarte, dar să şi-o dorească prin atâtea "profeţii"...


...până la următoarea Apocalipsă...
o zi bună! (adică ultimele 3 zile bune...)
marius

luni, 16 mai 2011

Ce poate fi asta?

... "O bătălie UFO!", se agită unii...
..."O făcătură!", critică alţii...

"Dacă nu a fost prezentată pe AM Coast to Coast nu există!" (AM Coast to Coast - un post de radio american, prezentat şi în documentarul History Channel - Ancient Aliens 1 şi 2, care prezintă foarte multe materiale despre activitatea UFO pe Terra)

Următorul material video a fost prezentat pe la începutul lunii (mai 2011).
Filmarea a fost făcută undeva în zona San Diego, SUA, cunoscută pentru activitatea UFO intensă.



Având în vedere tema ediţiei a 6-a a Taberei Frontiere este Extratereştrii, nu pot să spun altceva decât că "sunt bineveniţi verzişori!", omuleţii nu dolarii. Cu toate că... n-ar strică, aşa, de-un OZN.


sursa:
space.com
lifeslittlemysteries.com


o zi bună!
marius

sâmbătă, 14 mai 2011

4 prieteni la...

...Peşti

În această perioadă, 4 planete din sistemul solar se regăsesc în constelaţia Peştilor, Jupiter, Uranus, Venus şi Mercur. Marte din data de 10 mai a "plecat acasă, la stână", în constelaţia Berbecului.

  constelaţia Peştilor


Jupiter

  Uranus

  Marte 

 Venus

  Mercur



 până la următoarea întâlnire...
o zi bună!
marius

marți, 3 mai 2011

aberaţie pe temă dată...

Călcătură...

 Primul pas al omului pe Lună
Călcătura te-ar putea duce cu gândul la mersul cuiva, la cum păşeşte, sau la cineva posedat, "călcat de draci", sau poate chiar la sex...

Undeva pe la început de 2000, pe vremea când se mai mişca câte ceva pe la Teseract (din Deva), ne gândeam să facem un studiu psihologic (!?). "Când o să ningă (ca să rămână urmele pe zăpadă) o să ieşim în stradă şi o să convingem câţiva trecători să meargă pe unde vor ei, pe un trotuar, pe o zonă prestabilită. În funcţie de cum vor merge acei oameni, pe lângă clădire, pe marginea sau pe mijlocul trotuarului, mai apăsat sau nu, cu pasul mare sau mărunt, dacă se feresc de cei ce vin din faţă sau se bagă-n ei, noi urma să tragem concluzii despre profilul lor psihologic." Dar, negăsind resursele necesare, printre care şi unul care să poată interpreta rezultatele obţinute, am lăsat-o baltă.

Oricum ideea pare interesantă.
Sunt multe feluri de a merge, de a călca. Apăsat, adică "hotărât", lipăind podeau să te-audă toată lumea, sau fără zgomot, pe nesimţite. A fost chiar un obicei, de a pune plachiuri pe tocul pantofului. Asta împlinea două dorinţe: de protecţie a tocului, acesta fiind din piele se tocea repede, şi de a ieşi în evidenţă prin zgomotul specific (îmi aduc aminte de apropierea unui ofiţer în armată - important, ţîfnos, superior - şi de nevoia de a fi imitat de către un neica-nimeni ajuns caporal sau sergent. asta dă bine şi la pasul de defilare, unde cu cât pocneşti mai tare cu bocancul pe asfalt, cu atât îţi arăţi patriotismul înflăcărat şi eşti mai bine văzut. interesant de urmărit pasul de defilare al armatelor irakului, chinei, coreei de nord şi altele).
Această protecţie seamănă într-o oarecare măsură cu potcovitul cailor...

Cred că scopul fiecăruia este acela de a lăsa urme pe unde trece. În funcţie de sol, de "greutate", de "dacă-are-cu-cine", urmele-i sunt trecătoare sau de mai lungă durată. Pe o plajă, pe nisip, urma tălpii durează până la următorul val sau următoarea pală de vânt. Pe stâncă nici nu se ştie că ai fost pe-acolo. Pe Lună şi peste 100 de ani se va vedea că pe acolo a călcat Neil Armstrong.
Cu alte cuvinte, dacă vrei să laşi urme în urma ta, trebuie să ai o călcătură pe măsură şi fără aglomeraţie...

Mai sunt unii care merg drept, vorba aia "eu de aici până aici cosăsc!", au întotdeauna scopuri precise, dinainte stabilite. Alţii "un pas înainte - doi înapoi", asta da progres!. Alţii îşi aşteaptă şutul, ca pe "un pas înainte". Ăştia au întotdeauna nevoie de câte un sfat, o îndrumare, ei nu sunt în stare să i-a iniţiative, să înveţe din greşeli, din eşecuri. Au nevoie de indicatoare. Mai e unii, dom'le, care merge împrăştiat, în toate direcţiile, după o linie şerpuitoare sau zig-zag. Oare cum gândeşte unul de ăsta: "plec că nu mai am bani... stai... mai bine mă întorc, că poate mi-o scăpat cineva din vedere, vreun cunoscut... ba nu, că i-am văzut pă toţi... şi totuşi... sigur o' fi plecat ei deja... da' poate vine un prieten, şi dă ăla încă un rând, cel puţin... nee, deja-i dimineaţă... mai bine stau o leacă că prea mult am umblat... sau?... sau?..."
Nehotărâţii ăştia combină toate stilurile de mers, iar dacă, "doamne-fereşte!" se-mpiedică şi cad, nu se lovesc...

Dacă vrei să afli care picior îţi este mai scurt, închide ochii şi încearcă să mergi drept, vreo 10-20 de metri. Direcţia în care te vei duce îţi va indica piciorul mai scurt. Pe o suprafaţă suficient de mare te vei învârti în cerc.
Pantofii ortopedici încearcă să remediaze o călcătură prost executată. Dacă atunci când mergi apeşi mai mult pe călcâi, sau mergi pe "laterală" sau pe "pingea" îţi vor apărea, mai devreme sau mai târziu dureri de picioare, de coloană. Pentru asta trebuie folosiţi pantofii ortopedici sau ortozele (parcă aşa le zice. sunt acele proteze care se fixează pe picior şi te obligă să ai un mers echilibrat, egal pe suprafaţa tălpii...)

S-ar mai putea spune despre metodele religioase de a scoate călcătura din cineva. Cei mai haioşi şi plin de spectacol sunt pastorii americani, când încearcă ei să scoată dracii din vreun biet posedat. Îl zgâlţâie ca pe un sac cu fasole uscată, îl udă cu apă sfinţită şi după ce a ameţit bine îi dă drumul, balegă, pe podea. Îs curios oare câţi dolari primeşte "posedatu'" pentru spectacolul produs?

Ar mai fi de zis şi de a treia latură a călcăturii, dar ca-n fotbal ideile sunt împărţite şi oricum "tot românul se pricepe..."

Trebuie amintit şi dansul la călcătura specifică fiecărei culturi, de la balet şi până la dansurile populare, de la cele care dau tonul unei generaţii şi până la dansurile rituale...
...şi de aici ne putem extinde aberaţia într-o mie şi una de direcţii...

Să nu uităm încălţămintea, felurile şi istoria ei. Nu eşti cowboy fără cizmele specifice, balerină fără poante, indian fără mocasini, militar fără bocanci, constructor fără cizme, om de afaceri fără pantofi lăcuiţi, nu eşti un vaşnic trăitor prin cluburi fără pantofi viu coloraţi, iobag fără opinci, legionar roman fără sandale...

Pentru final câteva parade militare oficiale (mai aparte...):

China

Rusia

Corea de Nord

Libia

Liban


 şi... ceva "frumos":

din nou China

aşa că...
o zi bună!
marius