Artele focului

 Foc, aer, pamant si apa 
 Ceramica - o arta de milenii 

de Grigore Roibu

- subiect propus pentru editia a 5-a a taberei Frontiere

- foto "la mesterul olar Borza Petru din Obarsa/Hunedoara", editia a 2-a a taberei Frontiere

ceramica de Obarsa/Hunedoara

Ne putem intreba ce are un domeniu al artelor cu cele patru elemente primordiale. Ceramica le imbina pe toate.
In trecut, cineva a avut ideea de a lua un bot de pamant de pe marginea unei ape si de a-l modela cu propriile maini. Apoi a descoperit focul si proprietatea lutului de a se cristaliza in urma arderii. Nu a trecut mult timp si arderile au devenit controlabile prin introducerea de oxigen sau eliminarea acestuia din cuptor, ceea ce a facut ca materialul ceramaic sa primeasca diferite proprietati si culori. Ceramica a devenit un aliat al omului, un mestesug care l-a insotit de-a lungul istoriei. S-a afirmat chiar ca ceramica este cea mai veche arta pe care a inventat-o omul. 

Ceramica reprezinta, asa cum s-a afirmat: „elementul definitoriu al unei cronici in lut a omenirii”, adica devine reper al unui parcurs, pe care omul l-a urmat inca din Paleoliticul superior si pana astazi, un parcurs in primul rand cultural si artistic.

Nu intamplator, ceramica este desemnata, uneor, prin sintagma de „veriga directoare” a  preistoriei, adica a acelei perioade de timp pe care o definim tocmai prin lipsa oricarei urme de scriere, dar pentru care vasele, fragmentele lor si alte obiecte din lut ars suplinesc instanta documentului scris, invitandu-ne pe noi insine sa redobandim „limbajul” decodificarii lor.
Potrivit lui Herbert Read: „ceramica, este arta pura. Ea este arta eliberata de orice intentie imitativa, o arta fundamentala, legata de nevoile elementare ale civilizatiei”. In fine, „ceramica este cea mai simpla si cea mai dificila dintre arte, simpla fiindca e elementara si dificila fiindca e cea mai abstracta”, spune Herbert Read.

Epoca moderna a facut ca materialele ceramice sa aiba o importanta atat de mare, incat viata noastra de zi cu zi ar fi de neimaginat in lipsa acestora. Am putea spune ca utilizarea ceramicii a fost pentru omenire o descoperire care ar trebui venerata la fel ca si obiectele de cult.
Focul, elementul fara de care ceramica denumita si arta a focului nu ar fi posibila, a fost o forta care a fascinat si speriat deopotriva. Artele focului au aparut odata cu „imblanzirea” si folosirea acestuia in incercarea omului de a subjuga forta naturii. Magia arderii a fost cea care transformat focul in mit si simbol.

Element principal in mitologiile lumii, focul era reprezentat adesea prin personificarile focului solar si ale focului atmosferic, dar, mai ales, de cele ale focului viu, prieten si deopotriva dusman al omului. Flacara simbolizeaza viata, puterea creatoare, pasiunea, dragostea, purificarea, dar si puterea distructiva. Ca simbol focul este opus apei, fiind o intruchipare a principiului activ masculin, in timp ce apa e o stihie feminina. Oamenii din preistorie vedeau in focul caminului o forta supranaturala, asemanatoare cu cea a fulgerului, pentru ca, focul facut in casa, avea pe langa puterea de a incalzi si pe cea de a conferi darul gustului pentru hrana (unii ar putea spune magia gustului).
Focul alunga in acelasi timp spiritele rele din jurul casei, tot asa cum fulgerele alunga norii negrii cu furtuni devastatoare si fac loc ploilor roditoare. Infatisarea focului, sub diverse forme in mitologia universala, s-a dezvoltat, fara doar si poate, din mai multe radacini:
   - focul - cel care iti lumineaza drumul si te ajuta in lupta cu animalele salbatice;
   - focul - o forta care te curata si te vindeca (magia alba);
   - focul - un fenomen periculos (flamand in incendii devastatoare, dar si in magia neagra, care este imposibila fara contributia lui);
   - focul - un zeu al casei si caminului.

Aspectul distructiv al focului comporta pe de alta parte un aspect negativ si, a stapani focul, era interpretat ca fiind o functie diabolica. Caderea lui Lucifer, purtator al luminii ceresti, care a fost zvarlit in flacarile iadului, simbolizeaza forta distructiva in credinta crestina.

In functie de felul cum este obtinut se pot distinge doua simbolistici ale focului. Una obtinuta prin percutie, inrudindu-se cu fulgerul si sageata, avand functie purificatoare, iar alta, prin frecare, fiind legat de fecunditate si sexualitate, devenit focul viu si rational care, in crestinism, este legat de Hristos.

Lasand la o parte sensul pur denotativ al acestui termen, se poate spune ca, focul este unul  dintre cele patru elemente primordiale, alaturi de apa, aer si pamant, care fac parte din  constructia pe care o numim Univers.

Productia ceramicii si a sticlei este strans legata de aceasta forta care apartinea zeilor.
Istoria ceramicii incepe in Neolitic, cu prima piesa din lut arsa intentionat. Odata infranta  aceasta teama innascuta, de a manipula focul, ce a urmat a fost una dintre cele mai  asionante aventuri ale umanitatii.
Epoca moderna a transformat ceramica in tehnologie. In zilele noastre nu am mai putea concepe un apartament fara gresie si faianta. Obiectele utilitare care ne servesc pentru a ne desfata cu o cina sunt de cele mai multe ori din ceramica. Tehnologiile de varf al productiei de avioane si componente electronice foloseste materiale ceramice cu mare rezistenta mecanica sau care rezista la temperaturi ridicate. Medicina actuala a gasit in materialele ceramice proprietati care au facut ca acestea sa fie indispensabile in domenii cum ar fi stomatologia. Dar, pe langa aspectul utilitar ceramica moderna devine o arta independenta care transmite mesaje. Astfel, mesajului de cronica nescrisa a dezvoltarii omenirii se adauga cel de productie artistica a carei expresivitate se leaga de insasi materialele primordiale din care este compusa materia prima.

Artele focului sunt cele care presupun un experiment al creatiei de obiect in care artistul  contemporan se intalneste cu elementele primordiale, carora le transmite viata prin suflul creativ al imaginatiei sale.