Cine o să joace rolul lui Brutus???

Disperare de român...


C. T. Popescu - Scrisoare deschisă către preşedinte

Cristian Tudor Popescu

aşa îşi doreşte să ajungă...

cine o să joace rolul lui Brutus???

Domnule Băsescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă. 
Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă. Ex nihilo nihil. Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român.
Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor.  Vreme de şase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta. 
Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale. 
Nu ştiu dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă. Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine.  Vremea convenţiilor şi demonstraţiilor de tipul acesta a trecut.


Am privit cu îngrijorare, în aceşti şase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea absolută. Au fost concetăţeni de ai mei care au crezut că poate ţi se cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbării în bine al ţării.  Se înşelau. Ai folosit puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi asupra noastră, a tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori resursele statului pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au ajuns cele mai multe demnităţi ale statului să fie ocupate de incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul.
Şi când ţara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate şi decădere a instituţiilor.  Ţi-ai făcut din minciună un crez politic. Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili.
Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale instituţiilor publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui singur scop: împroşcatul cu mizerie.  
Au fost şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a ţării. Prea mult şi prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi.


Afirmi, domnule Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitate, că ţara mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut. O ţară care cere bani cu împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile este o ţară de mâna a doua - spui tu cu o nesimţire care sfidează orice stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers.
Nu suntem toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI, deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci. Ai susţinut acel credit nu pentru că ţara avea nevoie de el, ci pentru că tu, deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni pe care noi nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu sărăcirea, umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor.
Iar dacă ţara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri.  Nici nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar trebui să accept logica rudimentară după care funcţionezi, aceea care măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii.


Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de mâna a doua.


Iar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi, prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiIar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umpleţi. Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii deveniţi miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaţionale unde să ne umileşti pe toţi respirând dispreţul cu care eşti tratat de ceilalţi, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile lăudătorilor şi numeroşilor tăi servitori.
Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine. Are bani să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai conturilor de partid. Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti şi pensiile acelea.


În aceeaşi zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o ţară de mâna a doua în UE. Nici că eu aş fi un cetăţean de mâna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a şaişpea. Mai pe seară, preşedintele României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim cerneala stupefacţiei în gazete. 
Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îţi e locul.


Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii să îşi părăsească ţara, tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul!  Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie.


Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te! 


Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc.
Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu.
Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua.
Nu vă sfiiți, trimiteți-l mai departe. Poate doar așa se trezesc cei mulți.

fiecare piere pe...

propria lui campanie electorală...

sursa:

primit pe mail... de undeva din blogosferă...

până la următoarea scrisoare...


o zi bună!
marius

Nu puneţi cătuşe democraţiei...

...urările de sezon... România, prin marile orașe...
...din creaţia populară...

Se pare că mulţi au uitat că gaura nu este o pată...

"
Câteva sute de oameni s-au strâns sâmbătă în Piaţa Universităţii pentru a-l susţine pe fondatorul SMURD, Raed Arafat.
O parte din demonstranţi au ajuns la Cotroceni.
După câteva zeci de minute în care au scandat "Jos Băsescu!", oamenii au pornit din nou spre Universitate!...
"


Titluri de ştiri:



"
Protestatarii se întorc la Universitate!...
Jos Băsescu!, la Cluj Napoca...
Revoluţionarii, în stradă la Timişoara...
Proteste şi la Tîrgu Mureş...
Sibiu: Jos Guvernul!...
100 de oameni la Ploieşti...
Miting la Deva...
"


Urări de sezon:
salba de sloganuri scandate...


"
     Jos Băsescu!
     La toamnă lacrimile vor fi portocalii
     Nu puneţi cătuşe democraţiei!


     România a votat la sănătate Arafat
     Pro Arafat, pro România
     Respect Raed Arafat
     Am încredere în Raed Arafat
     Arafat nu uita noi suntem de partea ta
     Arafat respectat şi Băsescu arestat


     Sănătatea nu trebuie să devină un obiect de lux
     Sănătate pentru toţi, nu doar pentru hoţi
     Sănătate, NU moarte


     La revedere domnule Băsescu!
     Jos dictatorul, jos javra ordinară
     Ieşi din ţară javră ordinară
     Jos Guvernul Boc
     Jos taxa auto
     Băsescu demisia
     Demisia Guvernului


     Să trăiţi bine cu PDL
     Anticipate, nu comasate
     Nu vrem comasate, vrem anticipate
     Hoţii, hoţii
     Vrem politicieni responsabili


     Vrem dreptate pentru sănătate
     Clujul nu e PDL
     Destul cu PDL! Vrem alegeri!
     Vrem democraţie, nu dictatură
     Nu vă fie frică şi Băsescu pică!
     Ultima soluţie, înc-o revoluţie!
     Jos Băsescu!
"

Fără Zahăr - Cine mi-a-mpuşcat maimuţa?

ARTICOLUL 39 din Constituţia României
"Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.
"

...pentru a descuraja mitingurile, demonstraţiile, mai ales pe teme anti-celor-de-la-conducere, organizatorii au nevoie de aprobare, de autorizaţie...

Update...


     La Udrea sus, la Băsescu, Jos!
     "Nuţi nu uita
     Va veni şi vremea ta!"
     "Udrea nu uita
     Suntem şi-mpotriva ta!"


     "Nu staţi la balcoane
     Că murim de foame!"
     "Nu mai staţi după ferestre
     Veniţi în stradă la proteste!"
     
     Game Over, Băse!
     Băsescu eject!
     "Cine e în viaţă
     Să strige în Piaţă!"
     Suntem 5 milioane... Ne-a numărat Anastase...

     "Mai bine Haimana

     Decât Trădător

     Mai bine Ciumpalac

     Decât Dictator!"

sursa:

buletinele de ştiri...
http://www.cdep.ro/ (Constituţia României)

până la următoarele mitinguri...


o zi bună!
marius

Românii ieri... ca azi...

preluare de pe descopera.ro


Cum îi vedeau americanii pe români în anii ‘40

Ruth Benedict

"
     După trei ani de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial, la 12 decembrie 1941, România este presată de Germania să declare război Statelor Unite ale Americii.
Deşi americanii au răspuns abia în iunie 1942, în aceste 6 luni ei s-au interesat de comportamentul şi obiceiurile românilor. Aşa se face că agenţia guvernamentală însărcinată cu propaganda (Office of War Information ) o angajează pe antropologul
Ruth Benedict să scrie un studiu despre cultura şi comportamentul românilor.
Fără a veni să viziteze România, Ruth Benedict, unul din cei mai mari antropologi ai tuturor timpurilor, elevă a lui Franz Boas (supranumit şi "părintele antropologiei"),
scrie un studiu ştiinţific pe baza unor interviuri cu personalităţi româneşti, studiu finalizat în noiembrie 1943.
     În cele 65 de pagini în care a scris despre români, Benedict a trebuit să prezinte comportamentul şi atitudinea pe care aceştia o au în privinţa războiului. De asemenea, guvernul american dorea să ştie modul în care ar putea face propagandă contra trupelor inamice, dar şi felul în care ar putea îmbunătăţi legătura dintre trupele americane şi populaţia civilă aliată sau inamică.


     Lucrarea începe cu o scurtă trecere în revistă a istoriei românilor. Autoarea spune că, deşi din cele mai vechi timpuri populaţiile de pe teritoriul actualei Românii au fost exploatate pe rând, mai întâi de Imperiul Roman, apoi de cel Otoman, forţaţi la muncă agricolă de grecii care au primit pământ de la stat şi cuceriţi de Imperiul Habsburgic, românii au reuşit să îşi creeze o identitate istorică naţională.
     Trecând apoi în contemporaneitate, studiul susţine că românii sunt, în primul rând, preocupaţi de crearea imaginii de sine şi analizează modul în care aceştia concep formarea unei identităţi în contextul social.
     Pentru că timpul era scurt, autoarea s-a bazat pe analizarea unor proverbe din cultura română, care să reliefeze modul în care românii concep dezvoltarea personală.
Conform concluziilor cercetătoarei, românii se bucurau din plin de viaţă, iar oportunismul şi agresivitatea erau considerate arme pe care orice individ le putea utiliza împotriva celor care îi îngrădeau fericirea.


     Românii erau prezentaţi ca având o dorinţă arzătoare de a se îmbogăţi cu orice chip şi prin mijloace cât mai simple. Pasiunea lor pentru jocurilor de noroc, o potenţială sursă de îmbogăţire, este consemnată şi ea de către antropolog.
     Omul din România era văzut drept un individ impulsiv şi violent, dar care se simţea vinovat atunci când experimenta plăceri şi se pedepsea pentru acest lucru.
     Practicile bisericeşti şi mai ales spovedania sunt mult mai puţin apreciate decât vechile credinţe populare, practicate în zonele rurale. Autoarea consemnează că religia practicată în România nu respectă canoanele creştine, căci preoţii sfătuiesc mamele să îşi trimită băieţii la bordel pentru a-şi potoli ispitele.
     În aceeaşi direcţie, Benedict a urmărit şi educaţia sexuală la români şi a semnalat faptul că "băieţii, atât la sate cât şi la oraşe, fac întreceri care e mai tare între cei de aceeaşi vârstă".


     Cea de-a doua preocupare a românilor, după dezvoltarea personală şi implicit îmbogăţirea, era reprezentat de îndeplinirea obligaţiilor familiale. Solidaritatea socială avea un nivel scăzut şi, prin urmare, nu putea fi vazută ca o povară, dar nici ca
un ajutor real.
     Bazându-se pe interpretarea unor proverbe precum Capul plecat sabia nu-l taie
sau Sărută mâna pe care nu o poţi muşca, antropologul afirmă că românii trăiesc
într-o societate în care a săruta mâina superiorului este o practică comună, ei fiind umili
şi supuşi.
     Nici onoarea nu are o valoare prea mare, concluzionează autoarea în urma analizării unor zicale precum Onoarea nu ţine de foame.
Benedict nu trece cu vederea nici evenimentele care sărbătoresc riturile de trecere, precum nunţile şi înmormântările. Ea observă că oamenii de aici văd aceste evenimente
ca motive de mândrie, iar studiul remarcă cum mii de păsări sunt făcute să cânte la nunţile şi înmormântările românilor. Mai mult, oamenii din România înţeleg nunţile ca pe nişte evenimente unde mirii sunt trataţi ca împăraţi şi împărătese.
     Mândria, înţeleasă în acest fel, era considerată o valoare naţională. Chiar şi nunta era un prilej prin care părinţii mirilor îşi arătau statutul. Ceea ce i se pare bizar lui Benedict este faptul că zestrea fetei era anunţată public şi în detaliu.
     Astfel, Benedict face o comparaţie între obiceiurile de nuntă ale americanilor şi cele româneşti. Ea spune că românii dau ca zestre mult prea multe bunuri, comparativ cu americanii. Atunci când tinerele cupluri americane formau o familie, primeau în dar, de la părinţi, doar o casă, urmând ca restul să obţină ei prin propriile forţe.
     La români, afirmă autoarea, bărbatul îşi alegea întodeauna o femeie frumoasă la trup, dar nu şi la faţă. În acest fel, femeia nu ar fi fost dorită de un alt bărbat şi ispitită de acesta.


     Pe de altă parte, antropologul remarcă în lucrarea sa că, în cultura românească,
bătaia reprezintă un preludiu sexual. Ea este considerată un atribut divin, lucru pe care românii l-au consemnat în proverbul Bătaia e ruptă din rai.
     De bătaie nu scăpau nici copiii obraznici, dar Benedict notează că, spre deosebire de polonezi, românii sunt mult mai blânzi cu odraslele, fiind şi mult mai permisivi. Situaţia se schimbă totuşi atunci când în familie apare cel de-al doilea copil. În majoritatea cazurilor, românii îl neglijează pe primul şi devin chiar violenţi în prezenţa acestuia.


     Unul din cele mai criticate aspecte ale societăţii româneşti, în studiul lui Benedict,
este lipsa unei unităţi politice, dar şi iredentismul politic. Antropologul susţinea că instituţiile naţionale ale României sunt slab dezvoltate, neavând stabilitate. Politica din România se baza pe simboluri culturale, iar masele de oameni se lăsau conduse
precum oile.


Trebuie remarcat faptul că multe dintre observaţiile pe care autoarea le-a făcut acum aproape 70 de ani sunt de o tulburătoare actualitate.


     În Cultura şi comportamentul la români, Ruth Benedict surprinde modul de organizare
a traficanţilor de influenţă şi al speculatorilor. "În afară de avocaţi, există mulţi indivizi disponibili să ofere asistenţă în administrarea afacerilor particulare. Aceştia sunt deopotrivă bărbaţi şi femei şi se numesc afacerişti. Ei acţionează ca intermediari în dispute, oferă bacşiş reprezentanţilor guvernamentali şi participă la tranzacţii. [...]
Unii s-au specializat în obţinerea de posturi de muncă, pentru care, ca onorariu, primesc salariul pe trei luni de la postulanţi...."


     Drept concluzii, antropologul a scris că "Idealul de viaţă românesc este practic hedonismul. Oamenii ar trebui să îşi satisfacă dorinţele".
     "Această aprobare a plăcerii e substratul atitudinilor româneşti în relaţiile interpersonale. Un individ îşi bazează legătura cu un alt individ pe plăcerea pe care i-o furnizează această legătură".
     "O relaţie omenească bună care să nu dăruiască plăcere este pentru români o contradicţie în termeni"
     "Oportunismul românesc este o expresie a hedonismului românesc".


     Deşi lucrarea Romanian Culture and Behavior a fost terminată în 1943, ea a fost tipărită mult mai târziu, în România fiind tradusă abia în anii 2000.
     De la predecesoarea lui Ruth Benedict, Margaret Mead, un alt mare nume al antropologiei, aflăm unele detalii legate de modul în care s-a produs cercetarea. Ea a evidenţiat în lucrarea The Study of Culture at a Distance faptul că pentru efectuarea studiului despre români, Benedict a avut două surse principale: literatura de specialitate, românească şi americană, şi unele declaraţii ale românilor din America.
     Detaliile legate de sursele orale lipsesc tocmai din pricina principiului confidenţialităţii impus în antropologie şi aplicat strict.
     În prefaţa lucrării, Mead susţinea că "au fost aproximativ douăzeci şi cinci de români [care] au depus timp şi efort pentru a înlesni acest studiu. [...] Prin aceşti români, scheletul de fraze abstracte a putut primi carnea şi sângele experienţelor personale, astfel [încât] copilul român şi familia română apar descrişi într-o manieră fără precedent".


     Nu se cunoaşte dacă lucrarea lui Benedict a fost cu adevărat de ajutor pentru guvernul american în implementarea strategiilor de propagandă, însă Romanian Culture and Behavior a rămas în istorie ca fiind unul dintre studiile ce au deschis calea metodei denumite "antropologie de la distanţă".


"

sursa:

descopera.ro

picasa.com

asta e...


o zi bună!
marius

În prag de... revoluţie...

... adică în prag de o nouă aducere aminte...
preluare din jurnalul.ro




Cum a devenit erotică România cea eroică


Revoluţia n-a existat cu adevărat, e doar o poveste dintr-o altă lume

Autor: ADRIANA OPREA-POPESCU

21 decembrie 2011

"
Revoluţia n-a existat cu adevărat. E doar o poveste dintr-o altă lume, mai ireală decât Twilight Zone. O lume plină de tineri trimbulinzi care-şi trimiteau poezii de dragoste,
ştiau să se ţină de mână şi să se în­dră­gos­tească de o carte. O lume cuminte, cu oameni care trăiau încet şi-n fi­e­care zi, aş­tep­tând o altă zi, o scrisoare lunecând în cutia poştală, o felicitare scrisă de mână, momentul de la capătul aşteptării. 

Revoluţia n-a existat, aşa cum n-a existat nici viaţă înainte de iphone, nici jurnalele înaintea blogurilor, nici oracolele în locul facebook-ului, nici "Ţară, ţară, vrem ostaşi"...
Pe cine? Pe Dorel, pe Tarzan, şoferul care conduce cu picioarele, pe femeia care şi-a arătat sânii pe fereastră şi pe cel care a făcut-o celebră, pe Sile Că­mă­taru şi pe Nuţu, pe calul lui, pe Bercea Mondial, pe Vanesa şi pe adevăratele urmaşe ale Magdei Ciumac, pe "nu ştiu d’astea", pe toţi gorgonii care pre­zic cutremure şi apoca­lipse, pe cocoşaţii care filmează în coşciuge şi-n adânc de suflet. Cum vă simţiţi? Pe toţi piticii care tropăie pe creiere,
pe trapezista şi pe femeia cu barbă din circul televizat, pe băloşii care dorm pe scaunele din Parlament, pe melcii care se târăsc prin viaţă du­cându-şi afacerile-n spate. Pe zombii care nu simt şi nu se simt. "Ţară, ţară, vrem ostaşi"... Vă jucaţi cu o altă lume? Ne luăm jucăriile şi plecăm prin lumile altora. 

Revoluţia n-a existat niciodată. A fost doar aşa, o înşiruire de decese tea­trale, derulate secvenţă cu sec­ven­ţă, stop-cadru pe durerea pă­rin­ţilor!, nepricepute sacrificii ale unor
ză­băuci intraţi de-a valma în anonimat, precum soldaţii din al doilea răz­boi mondial. Revoluţia, o în­tâm­plare devenită aniversară, dise­cată me­diatic, ca o tentativă suicidală
a unui popor ce nu avea acces la fu­ra­dan. N-a existat nici solidaritatea în suferinţă, nici vremea în care Nichita era doar poetul, şi nu în­deosebi umflata bătăuşă ce apare la tv.
N-a existat Moş Gerilă şi nici "toa’răşa", nici "arim-jim-jim", nici "aram-jam-jam".
Nici "Eugenia" fără co­no­taţii sexuale, nici cartele, nici raţii, nici marmeladă pe pâine,
nici "Europa Liberă", nici "Păcălici" sau "ta­binet", nici cravata de pioner. A existat,
ştiu acum sigur, doar o imensă pof­tă de carne de porc vietnamez şi de vită australiană,
de sufleu de avocado şi de roşii cherry, de M&M, H&M şi X&Y, de WTF şi OMG. Şi de "gesus", de "beep", de "buzz" şi de "busy". De iluzii ieftine şi de viaţă tra­să în piept
cu sete, dintr-un chiştoc de ţigară.

Credeţi-mă, vin de acolo, lumea în care oamenii se iubeau privindu-se în ochi şi neîndrăznind să se atingă, fără să aibă carduri, SIM-uri şi PIN-uri, silicoane, plasme sau cristale Swarovski, lumea în care curvele n-ar fi dat niciodată autografe pe stradă şi-n care nimeni nu şi-ar fi irosit viaţa şi mintea ascultând disertaţiile unor semianalfabeţi, lumea aceea nu e cu putinţă să fi existat. Un search pe google şi vă lămuriţi: nici n-ar fi posibilă o lume fără mall-uri, fără rate, fără Jean de la Craiova, fără fese pline de frişcă, fără un spaţiu virtual plin de perverşi şi de pervertitori, fără muc, sfârc şi sex.

Revoluţia şi lumea din care a venit ea nici n-ar fi avut cum să existe. Pentru că o Românie eroică nu s-ar fi putut transforma peste noapte într-o Românie erotică. Şi nevrotică. E mai înţelept deci să credem că Piaţa Operei din Timişoara şi morţii de pe treptele Catedralei sunt doar ima­gini dintr-o lume utopică. Rămase acolo, încremenite-n timp. Piaţa Universităţii din Bucureşti. Pieţele din Cluj, Sibiu sau Braşov. Decembrie 1989, o invenţie a calendarului. Un timp pe care l-am dormit şi din care ne-am deşteptat brusc, ştiind, zapând, navigând. Netrăind. Nemaisperând. Noi nu venim de nicăieri şi nu mai mergem niciunde. Noi. Nu vom mai putea fi niciodată aceiaşi. Nici cuminţi, nici trimbulinzi,
nici cu piepturile goale în faţa gloanţelor, iubind. Noi, oamenii noi.


"

sursa:

jurnalul.ro

până la o nouă revoluţie...


o zi bună!
marius