În prag de... revoluţie...

... adică în prag de o nouă aducere aminte...
preluare din jurnalul.ro




Cum a devenit erotică România cea eroică


Revoluţia n-a existat cu adevărat, e doar o poveste dintr-o altă lume

Autor: ADRIANA OPREA-POPESCU

21 decembrie 2011

"
Revoluţia n-a existat cu adevărat. E doar o poveste dintr-o altă lume, mai ireală decât Twilight Zone. O lume plină de tineri trimbulinzi care-şi trimiteau poezii de dragoste,
ştiau să se ţină de mână şi să se în­dră­gos­tească de o carte. O lume cuminte, cu oameni care trăiau încet şi-n fi­e­care zi, aş­tep­tând o altă zi, o scrisoare lunecând în cutia poştală, o felicitare scrisă de mână, momentul de la capătul aşteptării. 

Revoluţia n-a existat, aşa cum n-a existat nici viaţă înainte de iphone, nici jurnalele înaintea blogurilor, nici oracolele în locul facebook-ului, nici "Ţară, ţară, vrem ostaşi"...
Pe cine? Pe Dorel, pe Tarzan, şoferul care conduce cu picioarele, pe femeia care şi-a arătat sânii pe fereastră şi pe cel care a făcut-o celebră, pe Sile Că­mă­taru şi pe Nuţu, pe calul lui, pe Bercea Mondial, pe Vanesa şi pe adevăratele urmaşe ale Magdei Ciumac, pe "nu ştiu d’astea", pe toţi gorgonii care pre­zic cutremure şi apoca­lipse, pe cocoşaţii care filmează în coşciuge şi-n adânc de suflet. Cum vă simţiţi? Pe toţi piticii care tropăie pe creiere,
pe trapezista şi pe femeia cu barbă din circul televizat, pe băloşii care dorm pe scaunele din Parlament, pe melcii care se târăsc prin viaţă du­cându-şi afacerile-n spate. Pe zombii care nu simt şi nu se simt. "Ţară, ţară, vrem ostaşi"... Vă jucaţi cu o altă lume? Ne luăm jucăriile şi plecăm prin lumile altora. 

Revoluţia n-a existat niciodată. A fost doar aşa, o înşiruire de decese tea­trale, derulate secvenţă cu sec­ven­ţă, stop-cadru pe durerea pă­rin­ţilor!, nepricepute sacrificii ale unor
ză­băuci intraţi de-a valma în anonimat, precum soldaţii din al doilea răz­boi mondial. Revoluţia, o în­tâm­plare devenită aniversară, dise­cată me­diatic, ca o tentativă suicidală
a unui popor ce nu avea acces la fu­ra­dan. N-a existat nici solidaritatea în suferinţă, nici vremea în care Nichita era doar poetul, şi nu în­deosebi umflata bătăuşă ce apare la tv.
N-a existat Moş Gerilă şi nici "toa’răşa", nici "arim-jim-jim", nici "aram-jam-jam".
Nici "Eugenia" fără co­no­taţii sexuale, nici cartele, nici raţii, nici marmeladă pe pâine,
nici "Europa Liberă", nici "Păcălici" sau "ta­binet", nici cravata de pioner. A existat,
ştiu acum sigur, doar o imensă pof­tă de carne de porc vietnamez şi de vită australiană,
de sufleu de avocado şi de roşii cherry, de M&M, H&M şi X&Y, de WTF şi OMG. Şi de "gesus", de "beep", de "buzz" şi de "busy". De iluzii ieftine şi de viaţă tra­să în piept
cu sete, dintr-un chiştoc de ţigară.

Credeţi-mă, vin de acolo, lumea în care oamenii se iubeau privindu-se în ochi şi neîndrăznind să se atingă, fără să aibă carduri, SIM-uri şi PIN-uri, silicoane, plasme sau cristale Swarovski, lumea în care curvele n-ar fi dat niciodată autografe pe stradă şi-n care nimeni nu şi-ar fi irosit viaţa şi mintea ascultând disertaţiile unor semianalfabeţi, lumea aceea nu e cu putinţă să fi existat. Un search pe google şi vă lămuriţi: nici n-ar fi posibilă o lume fără mall-uri, fără rate, fără Jean de la Craiova, fără fese pline de frişcă, fără un spaţiu virtual plin de perverşi şi de pervertitori, fără muc, sfârc şi sex.

Revoluţia şi lumea din care a venit ea nici n-ar fi avut cum să existe. Pentru că o Românie eroică nu s-ar fi putut transforma peste noapte într-o Românie erotică. Şi nevrotică. E mai înţelept deci să credem că Piaţa Operei din Timişoara şi morţii de pe treptele Catedralei sunt doar ima­gini dintr-o lume utopică. Rămase acolo, încremenite-n timp. Piaţa Universităţii din Bucureşti. Pieţele din Cluj, Sibiu sau Braşov. Decembrie 1989, o invenţie a calendarului. Un timp pe care l-am dormit şi din care ne-am deşteptat brusc, ştiind, zapând, navigând. Netrăind. Nemaisperând. Noi nu venim de nicăieri şi nu mai mergem niciunde. Noi. Nu vom mai putea fi niciodată aceiaşi. Nici cuminţi, nici trimbulinzi,
nici cu piepturile goale în faţa gloanţelor, iubind. Noi, oamenii noi.


"

sursa:

jurnalul.ro

până la o nouă revoluţie...


o zi bună!
marius