luni, 5 decembrie 2011

Transilvanismul astăzi (interviu) 3


preluare din RevistaEchinox.ro
http://revistaechinox.ro/2011/12/transilvanismul-astazi-interviu/


Valentin Trifescu



Valentin Trifescu:
     - istoric de artă format la universităţile din Cluj şi Strasburg.
     - din anul 2010 susţine seminariile de istoria artei medievale şi renascentiste
la Facultatea de Istorie şi Filosofie din Cluj.
     - a publicat:
            - Bisericile cneziale din Ribiţa şi Crişcior (începutul secolului al XV-lea), Cluj, 2010;
            - o serie de articole dedicate regionalismului cultural din Alsacia şi Transilvania;
            - coordonator al volumului Confluenţe şi particularităţi europene, Cluj, 2010.
Iniţiator şi membru fondator al Şcolii de vară "Diva Deva" pentru dialog intercultural (2007)
şi al Cercului "Europa Noastră" din Cluj (2008).



Diva Deva, 2010

"3



Győri Tamás: Transilvanismul mai este de actualitate, sau îl putem considera
un capitol de istorie?

Valentin Trifescu: În ceea ce ne priveşte, ne-am cunoscut într-una dintre seratele de muzică şi dans ale mişcării "Táncház" din Cluj. Dumneavoastră eraţi pe atunci un proaspăt student "Erasmus" venit din Ungaria, iar eu eram singurul român din sală, care îşi "juca" săptămânal rolul de minoritar într-o reuniune eminamente a studenţilor maghiari. Acolo,
ca român, am descoperit, după binecunoscutele concerte din cafeneaua "Aux Anges", minunata muzică a românilor de la Bonţida sau a celor din Ţinutul Călatei. Or, să aud
şi să văd muzica românilor ardeleni cântată şi dansată cu toată pasiunea de către maghiari, pentru mine este mare lucru. De exemplu, cred că în această formă, ce-i drept necunoscută marii majorităţi, se manifestă astăzi o formă a transilvanismului,
cu menţiunea că mişcarea "Táncház" include şi adepţi ai dreptei naţionaliste. Nu ştiu
în ce măsură sunt conştienţi şi îşi asumă aceşti tineri maghiari – care promovează muzica ţărănească transilvăneană, fie că este ea a maghiarilor, secuilor, ceangăilor, ţiganilor
sau a românilor – felul acesta de transilvanism. Din păcate, românii încă nu au depăşit,
în acest sens, maniera artificială şi moartă a "Cântării României". Poate, după cum spunea istoricul literar Dávid Gyula, într-o conferinţă pe care am organizat-o în cadrul Cercului "Europa Noastră", "transilvanismul şi-a trăit traiul pe la sfârşitul anilor ’30".
În ceea ce mă priveşte, eu continui să mai rezonez la muzica ţărănească transilvăneană,
la compoziţiile lui Bartók, Kurtág sau Ligeti – care au un important filon muzical transilvănean –, la arhitectura şi literatura lui Kós, sau la graiul românilor ardeleni.
Nici pălinca şi mâncarea ardelenească nu trebuie uitate. Transilvanismul astăzi, din punctul meu de vedere, este cu siguranţă unul mai discret, mai retras şi mai introvertit. Oricum, atâta vreme cât va exista Transilvania, va exista şi prezenţa ei în sufletele oamenilor care au luat contact, într-un fel sau altul, cu ea.

"
Diva Deva, 2011



sursa:
revistaechinox.ro


o zi bună!
marius

Niciun comentariu: