vineri, 8 aprilie 2011

Sistemul Solar 1a - Planetoizi, plutoizi

Dicţionar:
1. Planetă:
La 24 august 2006 Uniunea Astronomică Internațională a redefinit termenul de "planetă" ca fiind un corp ceresc care îndeplinește următoarele condiții:
   - orbitează în jurul unei stele centrale, de exemplu în jurul Soarelui;
   - are o masă suficientă astfel încât forța gravitațională să îi confere o formă aproximativ sferică;
   - nu suferă în interiorul său reacții de fuziune nucleară;
   - "curăță" spațiul cosmic din vecinătatea orbitei sale.

2. Planetă pitică: o categorie de corpuri cerești definită într-o rezoluție a Uniunii Astronomice Internaționale pe 24 august 2006.
   - orbitează în jurul Soarelui;
   - are o masă suficientă astfel încât forța gravitațională să îi confere o formă aproximativ sferică;
   - nu a "curățat" spațiul cosmic din vecinatatea orbitei sale;
   - nu este satelitul unei planete.
Această definiție a retrogradat Pluto de la planetă la planetă pitică, deoarece nu a curățat vecinatatea orbitei sale (Centura Kuiper).

3. Asteroizii sunt corpuri stâncoase, metalice sau de carbon, care orbitează în jurul Soarelui, în centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter şi au dimensiuni cuprinse între 0-1000 km . De obicei nu au atracţie gravitaţională suficient de puternică încât să-şi menţină o atmosferă. Numărul asteroizilor din centură este estimat între 1,1-1,9 milioane. Asteroizii sunt mai mari decât meteoriţii şi nu sunt comete.

4. Cometele sunt corpuri de rocă şi gheaţă care urmează orbite eliptice. Cometele de origine din Centura Kuiper au perioade orbitale de până la 200 de ani, iar cele cu perioade de peste 200 de ani provin din Norul lui Oort, unde numărul lor este cunoscut la câteva mii, dar se presupune că ar fi mii de miliarde.

5. Meteoriţii sunt obiecte ajunse pe suprafaţa Pământului, care provin din coliziunea dintre asteroizi, sau praf din coada unei comete. Aceştia din urmă produc "ploile de meteoriţi". S-au descoperit până în prezent 22.000 de meteoriţi, în mare pare provenind din centura de asteroizi, doar 18 se pare că provin de pe Lună şi 14 de pe Marte. Pe Pământ exită în jur de 150 de zone de impact ale meteoriţilor. Acum 65 milioane de ani meteoritul "Chicxulub" de cel puţin 10 km, a pus capăt existenţei dinozaurilor; la 30 iunie 1908, la Tunguska-Siberia-Rusia, se pare că ar fi căzut pe Pământ o parte dintr-o cometă, care fiind în mare parte din gheaţă nu a lăsat nici o rămăşiţă solidă.

În sistemul solar sunt considerate, până în prezent în jur de 14 planete pitice (plutoizi, planetoizi, asteroizi suficient de mari şi de sferici trecuţi la "planete pitice")

Acestea ar fi:

1. Eris (după zeiţa în mitologia greacă a conflictului şi discordiei, numită şi Xena)
        + Dysnomia (zeiţa anarhiei, după fiica lui Eris, numită şi Gabrielle.
Diametru 50-125 km)
   - descoperită la 5 ianuarie 2005 de către Michael Brown
   - distanţa faţă de Soare: 37,7-97,6 UA
   - diametru: 2.350 km
   - gravitaţie: 0,8 m/s
   - 1 an = 557 ani tereştrii


în comparaţie cu Terra, Luna şi orbita în jurul Soarelui

2. Pluto (după zeul roman al lumii subterane)
        + Charon (diametru 1.205 km)
        + Hydra (diametru 114 km)
        + Nix (diametru 91 km)
   - descoperită la 18 februarie 1930 de către Clyde W. Tombaugh
   - distanţa faţă de Soare: 29,6-49,3 UA
   - diametru: 2.306 km
   - gravitaţie: 0,66 m/s
   - 1 an = 248 ani tereştrii



în comparaţie cu Terra, Luna şi orbita în jurul Soarelui

3. Make-Make (după zeul creator al omului şi al fertilităţii în mitologia populaţiei Rapanui din Insula Paştelui)
        + fără sateliţi cunoscuţi
   - descoperită la 31 martie 2005 de către Michael Brown
   - distanţa faţă de Soare: 38,5-53 UA
   - diametru: 1.500 km
   - gravitaţie: 0,4 m/s
   - 1 an = 306 ani tereştrii



în comparaţie cu Terra, Luna şi orbita în jurul Soarelui

4. Haumea (după zeiţa fertilităţii şi a naşterii în mitologia populaţiei din Hawaii, mai numită şi Santa)
        + Hi'iaka sau Hi'aka (după zeiţa dansului, fiica Haumeei. Diametru 310 km)
        + Namaka (după zeiţa apei şi a mării, fiica Haumeei. Diametru 170 km)
   - descoperită la 28 decembrie 2004 de către Michael Brown
   - distanţa faţă de Soare: 34,7-51,5 UA
   - diametru: 1.960 x 1.518 x 996 km
   - gravitaţie: 0,44 m/s
   - 1 an = 283 ani tereştrii



în comparaţie cu Terra şi orbita în jurul Soarelui

5. Sedna (după zeiţa mării în mitologia populaţiei Inuite din zona Oceanului Arctic)
        + fără sateliţi cunoscuţi
   - descoperită la 14 noiembrie 2003 de către Michael Brown
   - distanţa faţă de Soare: 76,3-960,7 UA
   - diametru: 1.500 km
   - gravitaţie: 0,33 m/s
   - 1 an = 11.809 ani tereştrii



în comparaţie cu Terra, Luna şi orbita în jurul Soarelui

6. Orcus (după zeul moţii la etrusci şi romani)
        + Vanth (zeiţa înaripată a etruscilor, călăuză a sufletului pe tărâmul morţii. Diametru 280-380 km)
   - descoperită la 17 februarie 2004 de către Michael Brown
   - distanţa faţă de Soare: 30,2-48 UA
   - diametru: 940 km
   - gravitaţie: 0,23 m/s
   - 1 an = 245 ani tereştrii



în comparaţie cu Terra, Luna şi orbita în jurul Soarelui

7. 2007 OR 10 (nume propuse "Albă ca Zăpada" sau Gebeleizis, după numele zeului creator al cerului, stăpânul tunetului, din mitologia dacilor. Numele încă nu a fost acordat de către UAI, la data 8.04.2011)
        + fără sateliţi cunoscuţi
   - descoperită la 17 iulie 2007 de către Michael Brown
   - distanţa faţă de Soare: 33,6-100,8 UA
   - diametru: 1.400 km
   - gravitaţie: ? m/s
   - 1 an = 550 ani tereştrii


în comparaţie cu Terra, Luna şi orbita în jurul Soarelui


sursa:
wikipedia.com
nasa.gov
ABC HD - Voyage to the Planets - 6of6 - Pluto and Beyond (2010) .avi
Springer Press - Solar System Moons - Discovery and Mythology (2009) .pdf


se va updata cu următoarele 7
o zi bună!
marius

Un comentariu:

Ela Roseni spunea...

Şi iată-ne printre astre...:)!