marți, 9 noiembrie 2010

Es-Eu sau Mic Dejun la nivel de neuroni

Eu-Eu sau Mic Dejun la nivel de neuroni
                              de Crista Coza



Tehnoredactare, coperta şi prelucrarea grafică:  Marius Olar
Grafica şi ilustraţia copertei:  Ana-Maria Părău
Editura: Călăuza v.b., Deva, 2010
ISBN 978-606-517-018-6

Prefaţa: Printre boabe de mărgăritar...  de Rodica Lazăr
Postfaţa: Un triumf al Logosului  de Irimie Străuţ


Pe 11 noiembrie 2010, pe la 6 seara, la Universitatea Ecologică din Deva, are loc lansarea volumului Es-Eu sau Mic Dejun la nivel de neuroni de Crista Coza.



Spicuiri din meniul servit la Mic Dejun...:

          Es-Eu sau Mic Dejun la nivel de neuroni

     E un fluture-n unghiuri
     ciudate;
     o aripă de stea
     din basme curmate.
     Eu,
     o splendoare de fată
     privind strengăreşte
     peste visul de geniu
     al unei silabe.
     Es,
     e ochiul din spate
     de gânduri;
     e piticul ce absoarbe
     instincte şi fapte
     mai presus de cunoaştere -
     E creaţie.

     Es-Eu,
     e întregul;
     şi fata şi visul
     divinul şi omul
     strălucirea privirii,
     melancolia contemplării
     conştientizarea târzie
     a Sinelui.

Es-Eu sau Mic Dejun la nivel de neuroni


  Dimensiune în lacrima fricii
           lui Marius Olar

  “Să nu mă tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea maruntă, purtătoarea desfiinţării totale. Voi înfrunta frica, o voi lăsa să treacă peste mine, prin mine. Şi după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior şi voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic.
  Voi rămâne doar eu.”
(fragment din DUNE de Frank Herbert)

     Durata cuvântului durând.
     durata-i carte
     durând peste pleoape-n
     atingeri fugare.

     Văd sărutari frânte,
     chipuri pitite-n deşertul
     Cel Mare;
     setea ce arde
     fiinţa şi gândul -
     aripa-i neagră
     Lunile umbrind.

     Dincolo de toate
     privesc frica-n durata cuvântului
     frica în Eu
     şi-un abis neştiut
     din naştere.

     Durata cuvântului durând
     şi vorbele-i în noapte
     neauzite,
     nevrute,
     nechemate.

     Frica ucide -
     moartea
     o voi da peste umăr;
     Ochii-s în faţă -
     în urma furie deşarte.

     Durata cuvântului...
     mi-e frică;
     am uitat-o -
     i-am făcut de petrecanie
     duşmanului mintii.

     Acum,
     ucide-o şi tu
     să simţi libertate -
     viaţa în mâini
     ancorat pe-a Gigantului spate.

Dimensiune în lacrima fricii


          Gândindu-te-n toate
         lui Ovidiu Petcu

     am ucis ultimul marţian
     şi totuşi
     voi trăi în continuare
     pentru că în final
     mă voi ucide-n cuvinte.

     am ucis ultimul elf
     şi totuşi istoria-i aproape;
     în continuare
     voi da naştere
     crezului în Eu
     şi în drac
     şi în poate,
     că mai apoi
     să mai ucid din mine-o
     parte.

     am ucis neiertarea
     c-o simplă sărutare,
     că mai de aproape
     să-mi mângâi acel “cutare”
     şi să mă întorc
     la cei ucişi
     pe Marte.

Gândindu-te-n toate


          Mieii

                    imaculate;
                    vin Ele -
                    turmele
                    jucând şi plângând
                    pe pajiştea lumii...
                    e urletul lupilor.



          Natură moartă
                                        var. II
                                        în memoria lui Arpi Miskolczy

                    putred şi sobru,
                    gândul -
                    mătură amintirea
                    şi aşternutul pe care
                    a zăcut.
                    am pierdut umbra
                    treptelor - 
                    chipul ce zăcea sub ele.
                    sunt mort,
                    dar inima încă mai cântă
                    păzind scara fără trepte
                    a timpurilor.
                    sunt mortul din suflet;
                    cel plecat din casa
                    cu o singură fereastră;

                    Sunt cel
                    ce-şi sărută
                    urma
                    înmormântată la căpătâiul
                    Universului.


Natură moartă (var. II)


          În visul acela
                                         cu gândul la Mişa


                    unde şi-au ascuns feţele,
                    fetele cu părul de aur?
                    unde s-au dus?
                    Doamne,
                    unde s-au dus
                    copilele acelea
                    fără păpuşi?
                    bucle solare,
                    zâmbete ştrengare -
                    au plecat
                    fără să le pese
                    de troienele de vară
                    fără să cunoască
                    groaza de iarnă.

                    au plecat -
                    poate nici n-au fost;
                    doar buclele lor de aur
                    mai cântă în vis -
                    visul acela...


În visul acela



          Epilog

                    privind mâinile, azi,
                    ne pierdem în ieri
                    şi în mâine.
                    uităm ce v-om face
                    ne agăţăm de-un răspuns
                    neputând să îndrăznim
                    să ne cerem
                    mai mult;
                    ne mai ştiind
                    ca apusul
                    e doar alt 
                    răsărit.
                    Hai să ne privim
                    în ochi agonia
                    şi să o înălţăm în extaz;
                    pe culmile reuşitei
                    agonia împlinitului
                    se preschimbă doar în forţă
                    şi atât.

                    Hai să ne privim mâinile
                    şi să le recunoştem
                    puterea supremă;
                    să ne privim chipul
                    şi să o luăm
                    de la început.



...şi tot pe 11 noiembrie 2010, pe la 6 seara, la Universitatea Ecologică din Deva, are loc şi vernisajul expoziţiei personale Flavia Vescan-Coza - Debut la cinci ani.


până pe 11...
numai bine!
marius

Niciun comentariu: