Călcătură...
Călcătura te-ar putea duce cu gândul la mersul cuiva, la cum păşeşte, sau la cineva posedat, "călcat de draci", sau poate chiar la sex...
Undeva pe la început de 2000, pe vremea când se mai mişca câte ceva pe la Teseract (din Deva), ne gândeam să facem un studiu psihologic (!?). "Când o să ningă (ca să rămână urmele pe zăpadă) o să ieşim în stradă şi o să convingem câţiva trecători să meargă pe unde vor ei, pe un trotuar, pe o zonă prestabilită. În funcţie de cum vor merge acei oameni, pe lângă clădire, pe marginea sau pe mijlocul trotuarului, mai apăsat sau nu, cu pasul mare sau mărunt, dacă se feresc de cei ce vin din faţă sau se bagă-n ei, noi urma să tragem concluzii despre profilul lor psihologic." Dar, negăsind resursele necesare, printre care şi unul care să poată interpreta rezultatele obţinute, am lăsat-o baltă.
Oricum ideea pare interesantă.
Sunt multe feluri de a merge, de a călca. Apăsat, adică "hotărât", lipăind podeau să te-audă toată lumea, sau fără zgomot, pe nesimţite. A fost chiar un obicei, de a pune plachiuri pe tocul pantofului. Asta împlinea două dorinţe: de protecţie a tocului, acesta fiind din piele se tocea repede, şi de a ieşi în evidenţă prin zgomotul specific (îmi aduc aminte de apropierea unui ofiţer în armată - important, ţîfnos, superior - şi de nevoia de a fi imitat de către un neica-nimeni ajuns caporal sau sergent. asta dă bine şi la pasul de defilare, unde cu cât pocneşti mai tare cu bocancul pe asfalt, cu atât îţi arăţi patriotismul înflăcărat şi eşti mai bine văzut. interesant de urmărit pasul de defilare al armatelor irakului, chinei, coreei de nord şi altele).
Această protecţie seamănă într-o oarecare măsură cu potcovitul cailor...
Cred că scopul fiecăruia este acela de a lăsa urme pe unde trece. În funcţie de sol, de "greutate", de "dacă-are-cu-cine", urmele-i sunt trecătoare sau de mai lungă durată. Pe o plajă, pe nisip, urma tălpii durează până la următorul val sau următoarea pală de vânt. Pe stâncă nici nu se ştie că ai fost pe-acolo. Pe Lună şi peste 100 de ani se va vedea că pe acolo a călcat Neil Armstrong.
Cu alte cuvinte, dacă vrei să laşi urme în urma ta, trebuie să ai o călcătură pe măsură şi fără aglomeraţie...
Mai sunt unii care merg drept, vorba aia "eu de aici până aici cosăsc!", au întotdeauna scopuri precise, dinainte stabilite. Alţii "un pas înainte - doi înapoi", asta da progres!. Alţii îşi aşteaptă şutul, ca pe "un pas înainte". Ăştia au întotdeauna nevoie de câte un sfat, o îndrumare, ei nu sunt în stare să i-a iniţiative, să înveţe din greşeli, din eşecuri. Au nevoie de indicatoare. Mai e unii, dom'le, care merge împrăştiat, în toate direcţiile, după o linie şerpuitoare sau zig-zag. Oare cum gândeşte unul de ăsta: "plec că nu mai am bani... stai... mai bine mă întorc, că poate mi-o scăpat cineva din vedere, vreun cunoscut... ba nu, că i-am văzut pă toţi... şi totuşi... sigur o' fi plecat ei deja... da' poate vine un prieten, şi dă ăla încă un rând, cel puţin... nee, deja-i dimineaţă... mai bine stau o leacă că prea mult am umblat... sau?... sau?..."
Nehotărâţii ăştia combină toate stilurile de mers, iar dacă, "doamne-fereşte!" se-mpiedică şi cad, nu se lovesc...
Dacă vrei să afli care picior îţi este mai scurt, închide ochii şi încearcă să mergi drept, vreo 10-20 de metri. Direcţia în care te vei duce îţi va indica piciorul mai scurt. Pe o suprafaţă suficient de mare te vei învârti în cerc.
Pantofii ortopedici încearcă să remediaze o călcătură prost executată. Dacă atunci când mergi apeşi mai mult pe călcâi, sau mergi pe "laterală" sau pe "pingea" îţi vor apărea, mai devreme sau mai târziu dureri de picioare, de coloană. Pentru asta trebuie folosiţi pantofii ortopedici sau ortozele (parcă aşa le zice. sunt acele proteze care se fixează pe picior şi te obligă să ai un mers echilibrat, egal pe suprafaţa tălpii...)
S-ar mai putea spune despre metodele religioase de a scoate călcătura din cineva. Cei mai haioşi şi plin de spectacol sunt pastorii americani, când încearcă ei să scoată dracii din vreun biet posedat. Îl zgâlţâie ca pe un sac cu fasole uscată, îl udă cu apă sfinţită şi după ce a ameţit bine îi dă drumul, balegă, pe podea. Îs curios oare câţi dolari primeşte "posedatu'" pentru spectacolul produs?
Ar mai fi de zis şi de a treia latură a călcăturii, dar ca-n fotbal ideile sunt împărţite şi oricum "tot românul se pricepe..."
Trebuie amintit şi dansul la călcătura specifică fiecărei culturi, de la balet şi până la dansurile populare, de la cele care dau tonul unei generaţii şi până la dansurile rituale...
...şi de aici ne putem extinde aberaţia într-o mie şi una de direcţii...
Să nu uităm încălţămintea, felurile şi istoria ei. Nu eşti cowboy fără cizmele specifice, balerină fără poante, indian fără mocasini, militar fără bocanci, constructor fără cizme, om de afaceri fără pantofi lăcuiţi, nu eşti un vaşnic trăitor prin cluburi fără pantofi viu coloraţi, iobag fără opinci, legionar roman fără sandale...
Pentru final câteva parade militare oficiale (mai aparte...):
China
Rusia
Corea de Nord
Libia
Liban
şi... ceva "frumos":
din nou China
aşa că...
o zi bună!
marius
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu